Alina Grigore de la TVR România şi invitaţii săi explică „Frontul” pe înţelesul tuturor

0
379

Alina Grigore, jurnalist cu experienţă al Televiziunii Române, a lansat un nou program de analiză şi dezbateri pe teme militare. Reportaje în premieră şi mărturii exclusive urmărim în fiecare vineri, de la ora 19.00, la TVR 1.

Din 6 mai, Alina Grigore și invitații săi analizează frontul văzut și nevăzut, tacticile, scenariile, mizele, ramificațiile și implicațiile schimbărilor din jurul nostru. Aflăm cum ne raportăm la aceste evoluții complexe, punem totul în context și găsim răspunsuri la întrebările care ne frământă. Emisiunea „Frontul” se vede la TVR 1 în fiecare vineri, de la ora 19.00.

„Pentru că România e un avanpost în prima linie de apărare la granița de est a NATO, iar frontul este acum lângă noi. Descifrăm teme de interes maxim, prezentăm mărturii exclusive și reportaje în premieră din România, dar și din zonele fierbinți”, explică Alina Grigore, realizator şi moderator al emisiunii de la TVR 1.

De multe ori, înţelegem realitatea prin prisma propriilor experienţe şi trăiri. Dar războiul este un alt fel de realitate. Pentru că nu suntem cu toţii specialişti în tactici şi strategii militare, Alina Grigore și invitații ei, profesionişti în domeniul militar, pun totul pe hartă, ca noi să înțelegem „Frontul”.

www.tvr.ro/alina-grigore-si-invitatii-sai-explica-frontul-pe-intelesul-tuturor_36272.html

Lasă un răspuns