Cei mai buni jurnaliști ai anului 2019 au fost premiați, ieri, 19 decembrie, în cadrul galei anuale a Clubului de Presă, la Chișinău. În cadrul acestei ediții au fost oferite 10 premii la șapte categorii: editorial, fotografie, investigație, longread, podcast, reportaj video și presa scrisă. De asemenea au fost acordate și cinci premii speciale. Printre laureați este jurnalista redacției NewsMaker, Olga Gnatkova, pentru articolul „Cum Chișinăul a distrus râul Bîc”.
Premiul pentru cel mai bun editorial a fost ridicat de Anatol Moraru de la Portalul NordNews. La categoria investigație câștigători au fost desemnați Ilie Gulca și Mădălin Necșuțu de la Centrul de Investigații Jurnalistice, precum și portalul RISE Moldova. Cel mai bun reportaj video a fost cel realizat de Viorica Tătaru de la TV8. Tot aici a fost premiat Nicu Gușan, realizatorul emisiunii „Pur și simplu” la Radio Europa Liberă. Din presa scrisă s-a remarcat Aliona Ciurcă de la Ziarul de Gardă.
Podcastul anului a fost desemnat podcastul „Bilet în Parlament”, realizat de Felicia Nedzelschi și Ștefan Grigoriță de la portalul Agora. Pentru longread a fost premiată Olga Gnatcova, de la Portalul NewsMaker, dar și portalul Oameni și Kilometri. Premiul pentru fotografie a fost decernat Elenei Covalenco de la Agenția de presă IPN pentru reportajul realizat în cadrul proiectului Oameni și Kilometri.