Jurnalista Brîndușa Armanca a câștigat în primă instanță procesul intentat lui Cornel Nistorescu, directorul publicației Cotidianul.
Cauza privește articole denigratoare, afirmații neverificate despre viața privată a acesteia și a familiei sale, atingeri aduse imaginii și reputației sale ca jurnalistă și ca profesor universitar. Articolele au fost urmate de atacuri la persoană nejustificate făcute de Nistorescu în direct la Cotidianul TV.
Instanța a decis ca pârâtul Cornel Nistorescu să plătească 40.000 lei prejudicii morale Brîndușei Armanca și 5.000 lei soțului acesteia.
„Soluția Judecătoriei Sectorului 1 București, împotriva căreia se poate formula apel, este importantă nu atât prin suma acordată cu titlu de prejudiciu – deși cuantumul acordat în acest dosar reflectă cel puțin în parte amploarea încălcării drepturilor personale ale reclamanților, cât prin aceea că jurisprudența națională se raliază jurisprudenței bogate a Curții Europene a Drepturilor Omului care a oferit criterii clare pentru a realiza un just echilibru între libertatea de exprimare și dreptul la viață privată, ambele categorii de drepturi fiind de rang egal – ele fiind reglementate atât de Codul civil, de Constituția României și de Convenția pentru protecția drepturilor și libertăților omului”, a precizat Ioana Ionică, avocata reclamanților.
Cornel Nistorescu, bun de plată: 40.000 lei daune morale către jurnalista Brîndușa Armanca